Articolul 65². Împiedicarea activității asistentului social/specialistului în protecția drepturilor copilului¶
Împiedicarea activității asistentului social/specialistului în protecția drepturilor copilului în procesul de identificare, evaluare, evidență, asistență sau monitorizare a copilului aflat în situație de risc sau a copilului separat de părinți, prin refuz neîntemeiat de a-i oferi informație veridică și completă sau neprezentare în termenul indicat a informației solicitate, sau împiedicarea ilicită a accesului în locul aflării copilului ori eschivarea cu rea-voință de la executarea dispozițiilor legitime
se sancționează cu amendă de la 6 la 42 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 12 la 48 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 42 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în toate cazurile, de dreptul de a deține o anumită funcție sau de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la 6 luni.