↗ legis.md

Articolul 304. Încălcarea regulilor privind obligațiile de dezvăluire a informației pe piața financiară nebancară

(1)

Nerespectarea de către emitenți, de către persoanele care, potrivit legii, sunt licențiate sau autorizate de Comisia Națională a Pieței Financiare, de către alți participanți la piața financiară nebancară a formelor de dare de seamă, stabilite de legislație, a termenelor de publicare în presă și de prezentare Comisiei Naționale a Pieței Financiare a dărilor de seamă, neprezentarea sau prezentarea tardivă a dărilor de seamă și/sau prezentarea dărilor de seamă în volum incomplet sau conținînd date eronate, precum și nerespectarea altor obligații de dezvăluire a informației în cazurile prevăzute de lege, se sancționează cu amendă de la 90 la 150 de unități convenționale.

(2)

Nerespectarea de către emitent și de către persoanele care, potrivit legii, sunt licențiate sau autorizate de Comisia Națională a Pieței Financiare a cerinței privind accesul liber al clienților acestora la informația general accesibilă despre activitatea pe care o desfășoară, se sancționează cu amendă de la 18 la 48 de unități convenționale.

(3)

Neprezentarea sau prezentarea tardivă a informației către Comisia Națională a Pieței Financiare și/sau prezentarea acesteia în volum incomplet sau conținînd date neveridice, se sancționează cu amendă de la 18 la 90 de unități convenționale.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp