Articolul 199. Încălcarea regulilor de navigație¶
Încălcarea regulilor de navigație în apele interioare, a normelor de capacitate a navelor pentru pasageri; transportarea pasagerilor cu nave nedestinate unui astfel de transport; nerespectarea regulilor de securitate a pasagerilor la îmbarcare, în cursă și la debarcare; folosirea navelor la lucrări neprevăzute inițial în destinația lor; lipsa pe nave a actelor de bord; exploatarea navelor în stare tehnică necorespunzătoare, a căror exploatare este interzisă, sau a navelor reutilate fără autorizație; încălcarea regulilor de încărcare și descărcare, de arimare și stivuire a încărcăturilor la bordul navelor aflate în porturi; deteriorarea intenționată a construcțiilor hidrotehnice, neîngrădirea instalațiilor cu semne de navigație (de zi și de noapte); încălcarea regulilor de intrare și de ieșire din port, de trafic și de staționare a navelor în rada portului; conducerea navelor de către persoane aflate în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanțe; exploatarea în apele interioare a mijloacelor de transport naval (inclusiv de tonaj mic) care nu sînt înregistrate în mod corespunzător; exploatarea navelor de către membrii de echipaj fără calificarea corespunzătoare se sancționează cu amendă de la 12 la 18 unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de un an.
Distrugerea, deteriorarea, smulgerea, mutarea intenționată a semnelor de navigație plutitoare și riverane fără permisiunea organului de specialitate al administrației publice în domeniul transportului naval, instalarea de garduri și de alte instrumente de pescuit dincolo de locurile stabilite în acest scop fără a se coordona cu organul de specialitate al administrației publice în domeniul transportului naval se sancționează cu amendă de la 6 la 12 unități convenționale.
Efectuarea fără permisiunea organului de specialitate al administrației publice în domeniul transportului naval a lucrărilor de scafandrier, de dragaj și de foraj în apele interioare, inclusiv în cele portuare, ranfluarea bunurilor scufundate, efectuarea altor lucrări care pot afecta securitatea navigației, precum și nerespectarea regulilor de semnalizare în timpul unor astfel de lucrări se sancționează cu amendă de la 3 la 6 unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 48 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.
Încălcarea de către personalul navelor fluviale a regulilor de navigație și de staționare a navelor în apele interioare, emiterea necondiționată a semnalelor luminoase și sonore, purtarea luminilor și a semnelor de navigație necorespunzătoare se sancționează cu amendă de la 12 la 24 de unități convenționale.