Articolul 293². Încălcarea legislației cu privire la prestarea serviciilor de plată și emiterea de monedă electronic
Desfășurarea activității de prestare a serviciilor de plată și/sau de emitere a monedei electronice fără înregistrare sau fără licență, dacă licența este obligatorie, nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 2¹ alin. (1), art. 2² alin. (1) și (2) și art. 2³ alin. (1) din Legea nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică, dacă aceste acțiuni au cauzat pagube persoanei fizice sau juridice ori statului sau dacă sunt însoțite de însușirea unui venit, se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
Acceptarea (atragerea) depozitelor ori a altor fonduri rambursabile, în sensul Legii nr.202/2017 privind activitatea băncilor, de către societatea de plată, societatea emitentă de monedă electronică sau de către furnizorul de servicii poștale, acordarea creditelor legate de prestarea serviciilor de plată cu nerespectarea cerințelor stipulate la art.25 alin.(3) și art.88 alin.(1¹) din Legea nr.114/2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică, precum și fără licența corespunzătoare se sancționează cu amendă de la 90 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
Calcularea și acordarea dobânzii sau a oricărui alt beneficiu legat de perioada în care emitentul de monedă electronică deține moneda electronică, acordarea de împrumuturi (credite) din fondurile primite sau deținute în scop de emitere a monedei electronice se sancționează cu amendă de la 90 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
Încălcarea, în relațiile cu consumatorii, de către prestatorul de servicii de plată, de către entitatea care desfășoară activitatea prevăzută la art.2 alin.(2) pct.15) din Legea nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică a regulilor referitoare la transparența condițiilor și la cerințele de informare privind serviciile de plată prevăzute la art. 2 alin. (2) pct. 15), art. 34, art.35 alin.(1)–(4) și (6), art.36–40, 42 și 43, art.44 alin.(1), (2)–(7) și art.45–48 din legea indicată se sancționează cu amendă de la 50 la 200 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 200 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.
Încălcarea, în relațiile cu consumatorii, de către prestatorul de servicii de plată indicat la art. 5 alin. (1) lit. a)–d) din Legea nr. 114/2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică a prevederilor art. 50 alin. (1)–(5) și (7), art. 52¹ alin. (5), art. 52² alin. (1) și (2), art.53 alin.(3), (4), (6) și (7), art. 55 alin. (1), art.56 alin.(1)–(3), art. 58 alin. (2), art.59 alin.(1), (4) și (6)–(8), art. 60¹, art.61 alin.(1)–(3), art.62 alin.(3)–(5), art. 63, art. 63¹ alin. (3), art.64 și 65, art. 66 alin. (1), art.67 alin.(1)–(3), art.69 alin.(2) și (2¹), art.70 alin.(2)–(4) și (7¹)–(11), art. 70¹ alin. (1), art.77 alin.(2)–(7) și art.104 alin.(1)–(3) din legea indicată se sancționează cu amendă de la 50 la 200 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 200 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.