↗ legis.md

Articolul 274. Încălcarea regulilor de comerț în piață

(1)

Comercializarea fără achitarea taxei de piață, a taxei pentru amplasarea unităților comerciale, precum și a taxelor pentru serviciile prestate, se sancționează cu amendă de la 30 la 42 de unități convenționale.

(2)

Comercializarea mărfurilor a căror vânzare pe teritoriul pieței este interzisă se sancționează cu amendă de la 30 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(3)

Comercializarea produselor alimentare în lipsa documentelor ce confirmă proveniența, siguranța și calitatea acestora se sancționează cu amendă de la 30 la 42 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(4)

Comercializarea produselor alimentare cu nerespectarea condițiilor de păstrare, transportare și în lipsa condițiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor se sancționează cu amendă de la 42 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(5) abrogat

– abrogat.

(6)

Comercializarea articolelor tehnice complicate fără crearea condițiilor de verificare a capacității lor de funcționare se sancționează cu amendă de la 42 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(7)

Nerespectarea de către administratorul pieței a cotei locurilor de vânzare pentru producătorii agricoli autohtoni care își comercializează produsele în baza certificatului de producător se sancționează cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp