Articolul 332¹. Încălcarea regulilor de transportare a străinilor și a obligației de a prezenta datele privind pasagerii transportați
Aducerea de către transportatori în Republica Moldova a cetățenilor străini sau apatrizilor care nu au viză valabilă sau, după caz, permis de ședere valabil și un document valabil de trecere a frontierei de stat, recunoscut sau acceptat de Republica Moldova, dacă legislația în vigoare sau tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel, se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.
Refuzul transportatorului de a asigura transportarea imediată a cetățenilor străini sau apatrizilor în condițiile prevăzute la alin. (1) la locul de îmbarcare sau în alt loc pe care cetățenii străini sau apatrizii îl acceptă și în care sunt acceptați ori refuzul suportării cheltuielilor de cazare și întreținere, precum și altor cheltuieli aferente returnării acestora, se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 1000 la 1500 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.
Netransmiterea, transmiterea incompletă sau eronată de către transportatori, la cerere, către Poliția de Frontieră a datelor cu privire la pasagerii pe care îi vor transporta către un punct autorizat de trecere a frontierei de stat prin care aceștia vor intra/ieși în/din Republica Moldova, se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.