Articolul 302. Încălcarea regulilor privind obligațiile emitenților și a deținătorilor de instrumente financiare¶
Denaturarea și/sau ascunderea premeditată, neprezentarea, prezentarea tardivă, prezentarea în volum incomplet sau prezentarea neveridică a informației despre activitatea economico-financiară a emitentului, altă informație pe care creditorii, deținătorii valorilor mobiliare sau autoritățile publice trebuie să o primească în conformitate cu legislația, se sancționează cu amendă de la 30 la 120 de unități convenționale.
Difuzarea informației neveridice sau care induce în eroare, folosirea altor metode care au condus la schimbarea prețului valorilor mobiliare ale societății în detrimentul acesteia, se sancționează cu amendă de la 30 la 150 de unități convenționale.
Încălcarea legislației și/sau a statutului societății privind convocarea și/sau desfășurarea adunării generale a acționarilor societății pe acțiuni, se sancționează cu amendă de la 48 la 300 de unități convenționale.
Încălcarea legislației și/sau a statutului societății privind modificarea capitalului social al societății, se sancționează cu amendă de la 60 la 300 de unități convenționale.
Nerespectarea cerințelor prevăzute de legislație la achiziționarea sau la răscumpărarea de către emitent a instrumentelor financiare plasate, se sancționează cu amendă de la 60 la 108 de unități convenționale.
Neprezentarea, sau prezentarea tardivă ori incompletă a datelor, prezentarea unor date neveridice sau ascunderea unor date, în cazurile stabilite de legislație, de către persoanele interesate în efectuarea de către societățile pe acțiuni a tranzacțiilor cu conflict de interese, se sancționează cu amendă de la 30 la 150 de unități convenționale.
Încălcarea modului și/sau a termenelor de achitare a dividendelor, a dobânzilor sau a altor venituri aferente obligațiunilor, cu încălcarea prevederilor legislației, ale statutului societății sau ale deciziei de emitere a acțiunilor sau obligațiunilor, se sancționează cu amendă de la 48 la 90 de unități convenționale.
Neexecutarea de către deținătorul de instrumente financiare a obligațiilor de a comunica emitentului și/sau persoanei care ține registrul deținătorilor de instrumente financiare informațiile cerute de lege, prezentarea informațiilor neveridice sau ascunderea unor informații, se sancționează cu amendă de la 48 la 120 de unități convenționale.
Neefectuarea de către emitent a controlului de audit obligatoriu în cazurile prevăzute de legislație, se sancționează cu amendă de la 48 la 120 de unități convenționale.