↗ legis.md

Articolul 228¹. Folosirea ilicită a subsolului

(1)

Folosirea ilicită și/sau exploatarea neautorizată a subsolului, adică extragerea și/sau sustragerea zăcămintelor de substanțe minerale utile și/sau a substanțelor minerale utile în lipsa actelor permisive, prin încălcarea limitelor perimetrului minier, prin efectuarea lucrărilor contrar proiectelor tehnice coordonate și aprobate, schemelor tehnologice, planurilor de dezvoltare a lucrărilor miniere, proiectelor de recultivare a terenurilor și schimbare a destinației, cu încălcarea proiectului tehnic, cu încălcarea schemei tehnologice, precum și prin depozitarea neautorizată a deșeurilor deasupra zăcămintelor de substanțe minerale utile și/sau a substanțelor minerale utile, dacă aceasta a cauzat daune în proporții mari, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 800 la 1500 de unități convenționale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 5000 la 7000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

(2)

Acțiunile prevăzute la alin. (1), dacă acestea au provocat:

  1. a) prăbușiri sau alunecări de proporții ale terenului;
  2. b) poluarea apelor subterane și ale subsolului;
  3. c) daune în proporții deosebit de mari;
  4. d) decesul persoanei din imprudență;
  5. e) daune mediului, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 de unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
(3)

Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):

  1. a) săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
  2. b) soldate cu decesul a două sau mai multor persoane se pedepsesc cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 de unități convenționale și/sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 9000 la 12000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pentru o perioada de 7 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp