Articolul 362¹. Organizarea migrației ilegale
Organizarea, în scopul obținerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau material, a intrării, șederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieșirii de pe acest teritoriu a persoanei care nu este nici cetățean, nici rezident al acestui stat se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 4000 de unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 7000 la 10000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Aceleași acțiuni săvârșite:
- ¶ a) asupra a două sau mai multor persoane;
- ¶ b) de două sau mai multe persoane;
- ¶ c) de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcționar internațional cu folosirea situației de serviciu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 9000 la 13000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
- ¶ a) săvârșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
- ¶ b) dacă au cauzat daune în proporții deosebit de mari drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice;
- ¶ c) săvârșite cu confecționarea actelor de identitate false;
- ¶ d) dacă a existat pericolul de a cauza vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății ori decesul persoanei, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 12 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 de unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 12000 la 20000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Victima migrației ilegale este absolvită de răspundere penală pentru faptul intrării, șederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau al ieșirii de pe acest teritoriu, precum și pentru faptele de deținere și folosire a documentelor oficiale false în scopul organizării migrației sale ilegale.