Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată din imprudență
Vătămarea gravă ori medie a integrității corporale sau a sănătății cauzată din imprudență se pedepsește cu amendă în mărime de până la 650 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Aceeași faptă săvârșită de către o persoană publică sau de către o persoană cu funcție de demnitate publică aflată în exercițiul funcției se pedepsește cu amendă în mărime de la 750 la 1050 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani.