Articolul 222¹. Cruzimea față de animale
Tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor care a cauzat mutilarea ori moartea acestora se pedepsește cu amendă în mărime de la 500 la 750 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 100 la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.
Aceleași fapte săvârșite:
- ¶ a) în public sau în prezența minorilor;
- ¶ b) de o persoană responsabilă de îngrijirea, protecția și bunăstarea animalelor, de dresarea sau de acordarea asistenței medicale veterinare;
- ¶ c) din motive sadice se pedepsesc cu amendă în mărime de la 750 la 1350 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.