Articolul 334. Darea de mită
Promisiunea, oferirea sau darea, personal sau prin mijlocitor, unui arbitru ales sau numit să soluționeze prin arbitraj un litigiu, unei persoane care gestionează o organizație comercială, obștească ori o altă organizație nestatală sau unei persoane care lucrează pentru o astfel de organizație, unui participant la un eveniment sportiv sau la un eveniment de pariat de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă ce nu i se cuvin, pentru aceasta sau pentru o altă persoană, pentru a îndeplini sau nu, pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acțiuni fiind în exercițiul funcției sau contrar acesteia ori în cadrul unui eveniment sportiv sau al unui eveniment de pariat se pedepsește cu amendă în mărime de la 850 la 1850 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
Faptele prevăzute la alin. (1) săvârșite în proporții ce depășesc 100 de unități convenționale se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 5000 la 9000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Faptele prevăzute la alin. (1) și (2) săvârșite în proporții mari se pedepsesc cu amendă în mărime de la 2350 la 4350 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 9000 la 13000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Faptele prevăzute la alin. (1)–(3) săvârșite:
- ¶ a) în proporții deosebit de mari;
- ¶ b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale se pedepsesc cu amendă în mărime de la 6350 la 8350 de unități convenționale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 13000 la 15000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă persoana s-a autodenunțat neștiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracțiunea pe care a săvârșit-o.