↗ legis.md

Articolul 198. Ridicarea de la contribuabil a mijloacelor bănești în numerar

(1)

Executarea silită a obligației fiscale prin ridicarea de mijloace bănești în numerar este aplicată contribuabilului care corespunde noțiunii de la art.5 pct.2).

(2)

Pentru ridicarea de la contribuabil a mijloacelor bănești în numerar, inclusiv în valută străină, funcționarul fiscal controlează locurile și localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, precum și rețeaua lui comercială.

(3)

Prin derogare de la art.129 pct.4), în calitate de reprezentant al contribuabilului, la ridicarea mijloacelor bănești în numerar participă casierul (gestionarul) sau un alt angajat care îl înlocuiește. Aceștia sunt obligați să prezinte documentele necesare și să asigure accesul liber la seiful casei contribuabilului, în încăperea izolată a casei, precum și în rețeaua lui comercială.

(31)

Contribuabilul este obligat, la solicitarea funcționarului fiscal, să predea pentru ridicare mijloacele bănești în numerar, inclusiv în valută străină, încasate zilnic în locurile și localurile în care contribuabilul păstrează numerarul, precum și în rețeaua lui comercială.

(4)

Deschiderea fără consimțământul reprezentantului contribuabilului sau în lipsa acestuia a locurilor și localurilor în care se păstrează numerarul se efectuează în prezența a 2 martori asistenți. Până la sosirea acestora din urmă, funcționarul fiscal sigilează locurile și localurile.

(5)

Faptul ridicării numerarului și al deschiderii locurilor și localurilor fără consimțământul reprezentantului contribuabilului este consemnat în acte semnate de cei prezenți. Actele se întocmesc în două exemplare. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului sau reprezentantului acestuia contra semnătură pe primul exemplar sau se comunică contribuabilului conform modalităților prevăzute de prezentul cod în aceeași zi sau în următoarea zi lucrătoare.

(6)

Funcționarul fiscal predă mijloacele bănești ridicate băncii (sucursalei) proxime, care este obligată să le primească și să le transfere la bugetele respective pentru stingerea restanțelor. Valuta străină se predă băncii (sucursalei) contra lei moldovenești la cursul valutar stabilit de aceasta, cu transferarea ulterioară a leilor moldovenești la bugetele respective. Valuta străină care nu poate fi comercializată (de exemplu, valuta străină care nu este solicitată pe piața valutară internă) se păstrează la banca (sucursala) până la posibila comercializare.

(7)

Dacă depunerea mijloacelor bănești în numerar la banca (sucursala) în ziua ridicării lor este imposibilă, ele vor fi predate casieriei Serviciului Fiscal de Stat pentru ca aceasta să le transmită băncii (sucursalei) în următoarea zi lucrătoare.

Consultanță fiscală — Întrebări despre TVA, impozite sau declarații fiscale? Oferim consultanță fiscală și contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200