↗ legis.md

Articolul 186. Stingerea obligațiilor fiscale ale persoanelor fizice decedate, declarate decedate sau dispărute fără veste, ale persoanelor ocrotite

(1)

Obligația fiscală a persoanei fizice decedate sau declarate moartă, în modul stabilit, o stinge fiecare moștenitor al ei în limitele valorii bunurilor moștenite și proporțional părții sale de moștenire.

(2)

Obligația fiscală a persoanei fizice declarate, în modul stabilit, dispărută fără veste se stinge de către tutorele numit să administreze bunurile dispărutului din contul acestora.

(3)

Obligația fiscală a persoanei fizice minore sau a persoanei fizice adulte în privința căreia a fost instituită măsura de ocrotire judiciară o sting părinții, ocrotitorul provizoriu, curatorul sau tutorele din contul bunurilor acesteia. În cazul în care persoana ocrotită conform legii sau hotărârii judecătorești are capacitatea să stingă de sine stătător obligațiile, obligația fiscală a acesteia se stinge de către ea însăși.

(4)

Obligația fiscală care nu a putut fi stinsă, în conformitate cu prezentul articol, din cauza insuficienței de bunuri se stinge prin scădere, efectuată de Serviciul Fiscal de Stat în conformitate cu prezentul cod.

(5)

În cazul în care instanța judecătorească emite o decizie de anulare a declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste ori o decizie de recunoaștere a capacității depline de exercițiu, acțiunea obligațiilor fiscale stinse anterior prin scădere se restabilește, fără a se aplica majorările de întîrziere și amenzile pentru perioada cuprinsă între momentul declarării persoanei fizice moartă sau dispărută fără veste, sau lipsită de capacitate de exercițiu, sau cu capacitate de exercițiu restrînsă și data emiterii deciziei respective.

Consultanță fiscală — Întrebări despre TVA, impozite sau declarații fiscale? Oferim consultanță fiscală și contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200