Articolul 267³. Examinarea contestației¶
Serviciul Fiscal de Stat examinează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii, cu excepția cazurilor în care conducerea acestuia emite o decizie cu privire la prelungirea termenului menționat, fapt despre care este înștiințat contribuabilul. Perioada cu care se prelungește termenul nu va depăși 30 de zile.
La examinarea contestației este invitat contribuabilul pentru a da explicații, având dreptul să depună documente confirmative. Contribuabilul este citat în conformitate cu art.226 alin.(1), (2) și alin. (3) lit.a)–e). Cazul poate fi examinat în absența contribuabilului dacă acesta a fost citat în modul stabilit și, din motive neîntemeiate, nu s-a prezentat sau dacă a solicitat examinarea contestației în absența sa.
După examinare, conducerea Serviciului Fiscal de Stat emite o decizie pe marginea contestației, un exemplar al căreia se comunică contribuabilului în decurs de 3 zile lucrătoare după emiterea deciziei.