Articolul 226²¹. Procedura pentru eliminarea dublei impuneri între persoane rezidente afiliate¶
În cazul tranzacțiilor între persoane rezidente afiliate, ajustarea și/sau estimarea veniturilor și/sau a cheltuielilor efectuată de către Serviciul Fiscal de Stat uneia dintre persoanele afiliate este opozabilă și celeilalte persoane afiliate.
În cazul ajustării și/sau estimării venitului și/sau a cheltuielilor persoanei rezidente afiliate supuse controlului, în vederea evitării dublei impuneri, după expirarea termenului prevăzut la art. 252 alin. (3), Serviciul Fiscal de Stat emite decizia de ajustare și/sau estimare celeilalte persoane rezidente afiliate.
În temeiul deciziei de ajustare și/sau estimare, cealaltă persoană rezidentă afiliată este în drept să prezinte declarația corectată cu privire la impozitul pe venit. În cazurile stabilite la art. 188 alin. (4), contribuabilul este în drept să solicite Serviciului Fiscal de Stat efectuarea controlului în scopul eliminării dublei impuneri, în temeiul deciziei de ajustare și/sau estimare. Procedura de emitere, modelul și conținutul deciziei de ajustare și/sau estimare se stabilesc de Ministerul Finanțelor.