Articolul 1270. Sublocațiunea sau cesiunea locațiunii

Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocațiune sau să cesioneze locațiunea numai cu consimțământul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l informeze pe locator despre intenția sa și să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenționează să-i subînchirieze bunul sau să-i cedeze locațiunea.

Locatorul nu poate să nu dea consimțământul la subînchiriere sau la cesiunea locațiunii dacă, după încheierea contractului de locațiune, se naște interesul legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parțial, unui terț. Această prevedere nu se aplică dacă persoana terțului constituie un impediment, spațiul închiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte motive temeinice, nu i se poate impune locatorului să permită subînchirierea sau cesiunea locațiunii.

Dacă nu consimte la sublocațiune sau la cesiunea locațiunii, locatorul este obligat să comunice, în termen de 15 zile, locatarului motivele; de altfel se consideră că a consimțit.

Locatorul care consimte la sublocațiune sau la cesiunea locațiunii nu poate cere decât compensarea cheltuielilor rezonabile care pot rezulta din sublocațiune sau cesiune.

În cazul sublocațiunii, locatarul își păstrează răspunderea față de locator.

Termenul sublocațiunii nu poate depăși termenul locațiunii.

Cesiunea locațiunii eliberează locatarul anterior de obligații. Dacă obiectul locațiunii este un imobil de locuit, orice clauză contrară prezentului alineat este nulă.