Articolul 1932. Administrarea și reprezentarea¶
Dacă în contract nu este prevăzut altfel, asociații gestionează împreună actele societății civile și reprezintă împreună societatea în exterior.
Fiecare asociat are dreptul să participe la emiterea deciziilor comune. Orice clauză contrară este nulă.
Dacă, prin contract, conducerea societății civile este încredințată unuia sau mai multor asociați, fiecare are dreptul să acționeze de unul singur. Orice alt asociat poate însă obiecta la încheierea actului juridic în numele societății. În acest caz, se consideră că actul nu s-a încheiat în numele societății.
În măsura în care unui asociat îi revine, în baza contractului, funcția de a conduce societatea civilă, acesta este împuternicit, dacă altfel nu este stipulat, și cu reprezentarea față de terț a celorlalți asociați.
Funcția acordată prin contract unuia dintre asociați poate fi retrasă doar prin decizia unanimă a celorlalți asociați în cazul neexecutării obligațiilor sale. Asociatul poate renunța să participe la administrarea societății. Totodată, el poate cere oricând lămuriri conducerii.
Asociatul are dreptul, chiar dacă nu are împuterniciri de administrare și reprezentare, să primească informații despre activitățile societății civile, să ia cunoștință de evidența contabilă și documentele aferente societății civile, precum și de starea bunurilor societății civile. Clauza care exclude sau limitează acest drept nu împiedică invocarea lui dacă există motive de a presupune o administrare improprie.
Dacă în contract nu este prevăzut altfel, drepturile și obligațiile participantului la societatea civilă care are împuterniciri de administrare și reprezentare se determină în conformitate cu normele privind contractul de mandat în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentului capitol.