Articolul 1959. Obligația de a acorda recompense
Persoana care a făcut promisiune publică de acordare a unei recompense pentru săvârșirea într-un anumit termen a unei acțiuni licite, indicate în anunț, este obligată să acorde recompensa oricărei persoane care a săvârșit acțiunea în condițiile stipulate, chiar dacă această persoană a acționat fără a ține cont de promisiunea publică de recompensă.
Obligația de a acorda recompensă apare în cazul în care persoana care a făcut promisiunea de recompensă poate fi stabilită în mod cert. Persoana care dorește să săvârșească acțiunea în schimbul recompensei promise este în drept să ceară confirmarea în scris a promisiunii, în caz contrar suportând riscul constatării faptului că autorul promisiunii nu este persoana indicată în anunț.
În cazul în care în promisiunea publică de recompensă nu este indicată mărimea recompensei, aceasta se stabilește de comun acord cu promitentul, iar în caz de litigiu, de instanța de judecată.
În cazul în care anunțul de recompensă nu stabilește sau din caracterul acțiunii indicate nu reiese altfel, corespunderea acțiunii săvârșite condițiilor expuse în anunț se stabilește de persoana care a promis recompensa, iar în caz de litigiu, de instanța de judecată.