↗ legis.md

Articolul 1477. Remunerarea mandatarului după încetarea contractului de mandate

(1)

Dacă părțile au convenit asupra plății unei remunerații pentru serviciile prestate, contractul de mandat a încetat, însă mandatul nu a fost îndeplinit, remunerația se plătește din momentul în care mandatarul dă socoteală despre executarea obligațiilor rezultate din contract.

(2)

Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic, iar mandantul a încheiat actul juridic de sine stătător sau o altă persoană desemnată de către mandant a încheiat actul juridic în numele mandantului, mandatarul are dreptul la remunerație sau la o parte proporțională din remunerație dacă încheierea actului juridic poate fi atribuită, total sau parțial, executării obligațiilor mandatarului rezultate din contract.

(3)

Dacă mandatul se dă pentru încheierea unui act juridic și acesta este încheiat după încetarea contractului de mandat, mandantul trebuie să plătească remunerația dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  1. a) remunerația s-a convenit doar pentru încheierea actului juridic;
  2. b) încheierea actului juridic este, în principal, rezultatul eforturilor mandatarului;
  3. c) actul juridic este încheiat într-un termen rezonabil după încetarea contractului de mandat.
Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp