Articolul 19. Înmatricularea aeronavelor
Registrul aerian al Republicii Moldova este documentul administrativ în care sînt înmatriculate aeronavele civile aflate în proprietatea sau, în baza unor clauze contractuale prevăzute de legislația civilă în vigoare, în posesia și folosința persoanelor fizice sau juridice din Republica Moldova.
O aeronavă civilă poate fi înmatriculată în Registrul aerian al Republicii Moldova numai dacă:
Certificatul de înmatriculare emis de autoritatea administrativă de implementare și realizare a politicilor în domeniul aviației civile conține datele de identificare ale aeronavei civile, însemnul de naționalitate și de înmatriculare, datele de identificare ale deținătorului și/sau ale proprietarului. Inscripționarea însemnului de naționalitate și de înmatriculare pe aeronavă se efectuează în conformitate cu cerințele tehnice aprobate de autoritatea administrativă de implementare și realizare a politicilor în domeniul aviației civile.
Prin înmatricularea în Registrul aerian al Republicii Moldova, aeronava capătă naționalitatea Republicii Moldova.
Certificatul de înmatriculare este document obligatoriu la bordul aeronavei.
Prin derogare de la prevederile alin. (5), în cazul aeronavelor fără pilot, certificatul de înmatriculare trebuie să se afle în permanență la persoana care asigură controlul de la distanță al aeronavei.
Înmatricularea unei aeronave în Registrul aerian al Republicii Moldova și certificatul de înmatriculare nu constituie dovada deținerii legale sau a proprietății asupra aeronavei în nicio acțiune juridică în care deținerea sau proprietatea aeronavei respective este în litigiu.
Actele de proprietate sau de transmitere a proprietății, de constituire de gaj sau a altor drepturi reale care privesc o aeronavă civilă sînt reglementate de legislația națională și se înscriu în Registrul aerian al Republicii Moldova.
O aeronavă se radiază din Registrul aerian al Republicii Moldova în cazul în care:
- ¶ a) aeronava este transferată către autoritățile militare, vamale sau de poliție ale Republicii Moldova;
- ¶ b) aeronava a fost distrusă și nu poate fi restabilită;
- ¶ c) aeronava este declarată dispărută;
- ¶ d) aeronava este scoasă din folosință sau casată;
- ¶ e) operatorul aerian (titular al certificatului de înmatriculare), cu acordul proprietarului aeronavei, a depus o cerere de radiere a aeronavei;
- ¶ f) proprietarul aeronavei, cu notificarea operatorului aerian, a depus o cerere de radiere a aeronavei;
- ¶ g) există o decizie de radiere, adoptată de o comisie formată în cadrul autorității administrative de implementare și realizare a politicilor în domeniul aviației civile;
- ¶ h) lipsește certificatul de navigabilitate o perioadă mai mare de 3 luni consecutive, cu excepția cazului în care aeronava este în proces de reparație și se află la producător sau la o altă întreprindere autorizată în modul corespunzător, dacă perioada nu depășește 2 ani consecutivi.
În cazul solicitării înmatriculării în Registrul aerian al Republicii Moldova a unui nou tip de aeronavă, costurile legate de instruirea personalului autorității administrative de implementare și realizare a politicilor în domeniul aviației civile vor fi suportate de către solicitant. La înmatricularea ulterioară a aeronavelor de același tip în Registrul aerian al Republicii Moldova, solicitanții vor compensa solidar costurile pentru instruirea personalului autorității administrative de implementare și realizare a politicilor în domeniul aviației civile.
Prevederi detaliate referitoare la înmatriculare, radiere și administrarea Registrului aerian al Republicii Moldova se aprobă de Guvern prin acte normative, de organul central de specialitate în domeniul aviației civile prin reglementări aeronautice civile și de autoritatea administrativă de implementare și realizare a politicilor în domeniul aviației civile prin documente tehnice subordonate.