↗ legis.md

Articolul 353. Anularea ordonanței judecătorești

(1)

În termen de 5 zile de la data depunerii obiecțiilor conform art. 352 alin. (2) sau examinării obiecțiilor conform art. 352 alin. (5), judecătorul care a emis ordonanța dispune, prin încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, admiterea obiecțiilor debitorului, dacă acestea sunt temeinice și veridice, și anularea ordonanței sau dispune, prin încheiere, respingerea obiecțiilor.* *Art.353 al.(1) sintagma „care nu se supune niciunei căi de atac” se declară neconstituțională prin HCC7 din 19.03.19, MO119-131/05.04.19 art.64; în vigoare 19.03.19

(2)

În încheierea de anulare a ordonanței, judecătorul lămurește că pretenția creditorului poate fi înaintată debitorului în procedură de examinare a acțiunii civile. Copia de pe încheierea de anulare a ordonanței judecătorești se expediază părților în cel mult 3 zile de la data pronunțării încheierii.

(3)

În cazul anulării ordonanței deja executate sau executate parțial și neadresării creditorului cu acțiune în procedura generală, debitorul nu este lipsit de dreptul de a se adresa cu cerere potrivit art. 159 din Codul de executare al Republicii Moldova.

(4)

În cazul în care obiecțiile nu se referă la fondul cauzei, judecătorul va emite o încheiere despre refuzul de anulare a ordonanței. Încheierea respectivă poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp