Articolul 301. Efectele apariției persoanei declarate dispărută fără veste sau decedată sau ale descoperirii locului ei de aflare
În cazul apariției persoanei declarate dispărută fără veste sau decedată sau descoperirii locului ei de aflare, instanța judecătorească anulează, printr-o hotărâre, hotărârea sa anterioară.
Cererea de anulare a hotărârii judecătorești de declarare a persoanei dispărută fără veste sau decedată poate fi adresată chiar de aceasta sau de o altă persoană interesată.
Anularea hotărârii judecătorești de declarare a persoanei dispărută fără veste sau decedată se face în cadrul aceluiași dosar dacă acesta se păstrează în arhiva instanței.
Hotărârea de anulare constituie temeiul anulării măsurilor de protecție și de administrare a bunurilor, precum și al anulării înregistrării decesului.
Pentru anularea, în condițiile și în limitele Legii nr. 100/2001 privind actele de stare civilă, a actului de deces și a altor înregistrări din registrele de stat în legătură cu aceasta în temeiul unei hotărâri judecătorești, la data la care aceasta rămâne definitivă, instanța judecătorească transmite hotărârea în cauză Agenției Servicii Publice prin mijloace electronice sau, în decurs de 3 zile lucrătoare, expediază o copie autentificată a hotărârii în cauză subdiviziunii teritoriale a Agenției Servicii Publice din raza teritorială a instanței judecătorești.