Articolul 293². Conținutul cererii
Cererea trebuie să cuprindă:
- ¶ a) informații privind identitatea reclamantului, a copilului și a persoanei despre care se susține că a luat sau a reținut copilul;
- ¶ b) motivele pe care se sprijină reclamantul pentru a cere înapoierea copilului, cu anexarea actelor confirmative și cu indicarea prevederilor relevante din legislația statului în care se află reședința reclamantului;
- ¶ c) informațiile disponibile cu privire la locul aflării copilului și la identitatea persoanelor cu care se presupune că se află copilul.
La cerere se anexează:
- ¶ a) copiile legalizate a deciziilor sau acordurilor relevante;
- ¶ b) raportul de evaluare psihologică a copilului, în cazul în care pârâtul sau reclamantul consideră că satisfacerea sau nesatisfacerea integrală ori parțială a cererii va avea efecte negative asupra copilului;
- ¶ c) alte documente relevante.
Actele întocmite într-o limbă străină se depun însoțite de traducerea autentificată în limba română.