Articolul 203. Soluționarea cererilor și demersurilor participanților la proces
Cererile și demersurile participanților la proces în problema judecării cauzei se soluționează prin încheiere judecătorească. La începutul ședinței de judecată, instanța verifică posibilitatea examinării cauzei în lipsa participantului/participanților citați legal.
Dacă constată că participantul la proces sau reprezentantul lui formulează alte cereri sau demersuri decât cele prevăzute la art. 185 alin. (3) ori adresează repetat cereri sau demersuri cu rea-credință, ori acestea sunt vădit neîntemeiate sau sunt formulate cu scopul tergiversării examinării cauzei, instanța aplică acestuia o amendă de până la 50 de unități convenționale.