Articolul 265. Temeiurile de încetare a procesului
Instanța judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care:
- ¶a) cauza nu urmează a fi judecată în procedură civilă;
- ¶b) într-un litigiu între aceleași părți, cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri s-a emis o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunțarea reclamantului la acțiune sau cu confirmarea tranzacției dintre părți;
- ¶c) reclamantul a renunțat la acțiune, renunțul fiind admis de instanță;
- ¶c¹) reclamantul și-a retras acțiunea civilă la faza judecării cauzei în procesul penal, dacă retragerea a fost acceptată de instanță;
- ¶d) părțile au încheiat o tranzacție, confirmată de instanță;
- ¶e) într-un litigiu între aceleași părți, cu privire la același obiect și pe aceleași temeiuri s-a emis o hotărâre arbitrală care a devenit obligatorie pentru părți, cu excepția cazului în care instanța refuză eliberarea titlului executoriu sau desființează hotărârea arbitrală;
- ¶f) partea în proces persoană fizică decedează și raportul juridic litigios nu admite succesiunea în drepturi;
- ¶g) reclamantului și/sau pârâtului îi lipsește capacitatea de folosință, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 59 alin. (2);
- ¶h) cererea de chemare în judecată este depusă de un organ, o organizație sau o persoană în vederea apărării drepturilor, libertăților sau intereselor legitime ale unei alte persoane fără ca prezentul cod sau o altă lege să le confere acest drept.