Articolul 290. Pregătirea cauzei pentru dezbateri judiciare
În cadrul pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare, judecătorul emite o încheiere prin care copiile de pe cererea de încuviințare a adopției și de pe actele anexate se expediază autorității teritoriale cu atribuții în domeniul adopției în a cărei rază domiciliază copilul, împreună cu solicitarea avizului privind adopția și a dosarului copilului. Prin încheiere, procesul se suspendă până la primirea avizului și dosarului copilului de la autoritatea teritorială.
În cazul adopției internaționale, pe lângă actele menționate la alin. (1), judecătorul va solicita autorității teritoriale cu atribuții în domeniul adopției acordurile privind continuarea procedurii de adopție internațională eliberate de către autoritatea centrală cu atribuții în domeniul adopției din statul primitor și de către autoritatea centrală cu atribuții în domeniul adopției din Republica Moldova.
În termen de 10 zile, autoritatea teritorială cu atribuții în domeniul adopției prezintă instanței de judecată avizul privind adopția și dosarul copilului, care va conține:
- ¶ a) copia de pe certificatul de naștere al copilului;
- ¶ b) raportul privind situația copilului adoptabil, conform modelului aprobat de autoritatea centrală cu atribuții în domeniul adopției, și certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de instituția medicală din raza domiciliului acestuia;
- ¶ c) confirmarea în formă scrisă a adoptatorului că a luat cunoștință de starea de sănătate a copilului;
- ¶ d) consimțămintele copilului prevăzute la art.26 alin.(2) din Legea nr.99/2010 privind regimul juridic al adopției;
- ¶ e) consimțămintele părinților prevăzute la art. 23 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 99/2010 privind regimul juridic al adopției;
- ¶ f) actele care confirmă acțiunile întreprinse de autoritățile de resort în scopul (re)integrării copilului în familia biologică sau în familia extinsă;
- ¶ g) alte date și informații relevante.
Instanța de judecată poate solicita și alte date necesare pentru examinarea cauzei.
După primirea documentelor solicitate, instanța dispune, printr-o încheiere, reluarea procesului, stabilind data examinării cauzei în ședința de judecată, citarea participanților la proces, inclusiv a autorității teritoriale cu atribuții în domeniul adopției.