Articolul 183. Sarcinile de pregătire a cauzei pentru dezbateri judiciare
După ce primește cererea de chemare în judecată, judecătorul pregătește cauza pentru dezbateri judiciare pentru a asigura judecarea ei justă și promptă.
Pregătirea pentru dezbatere judiciară este obligatorie pentru orice cauză civilă și are ca scop:
- ¶ a) precizarea legii care urmează a fi aplicată și determinarea raporturilor juridice dintre părți;
- ¶ b) constatarea circumstanțelor care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei;
- ¶ c) stabilirea componenței participanților la proces și implicarea în proces a altor persoane;
- ¶ d) prezentarea tuturor probelor;
- ¶ e) evaluarea oportunităților de soluționare a litigiului prin mediere;
- ¶ f) examinarea și deciderea în privința cererilor depuse și neexaminate de instanța de judecată privind efectuarea expertizei, numirea/recuzarea expertului, reclamarea probelor, asigurarea acțiunii;
- ¶ g) stabilirea termenelor pentru efectuarea actelor procedurale;
- ¶ h) stabilirea locului, a datei, a orei și a duratei ședinței de judecată;
- ¶ i) stabilirea ordinii și timpului necesar pentru audierea martorilor, a experților sau a altor persoane, pentru efectuarea altor acte procedurale.