Articolul 98. Retragerea certificatului de siguranță și notificarea Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate
Retragerea certificatului de siguranță se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. În textul deciziei de retragere a certificatului se menționează motivele acestei decizii.
Decizia de retragere a certificatului de siguranță poate fi contestată conform procedurilor stabilite de Codul administrativ.
Autoritatea Feroviară notifică Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate cu privire la certificatele de siguranță emise, reperfectate sau retrase.
În notificarea prevăzută la alin. (3) Autoritatea Feroviară indică denumirea și adresa întreprinderii feroviare, data emiterii/reperfectării/retragerii certificatului de siguranță, domeniul de aplicare, valabilitatea și motivele deciziei de retragere a acestuia.