↗ legis.md

Articolul 46. Mecanismul și procedura de coordonare

(1)

Administratorul infrastructurii instituie un mecanism de coordonare cu întreprinderile feroviare interesate și cu toți solicitanții cunoscuți și interesați de alocarea capacităților de infrastructură. Coordonarea se referă la:

  1. a) necesitățile solicitanților privind întreținerea și dezvoltarea capacităților de infrastructură;
  2. b) conținutul obiectivelor de performanță orientate spre utilizatori, incluse în contractele prin care se acordă acces la utilizarea infrastructurii feroviare, precum și al stimulentelor menționate la art. 30 alin. (3) și aplicarea lor;
  3. c) conținutul și aplicarea documentului de referință al rețelei;
  4. d) aspectele de intermodalitate și interoperabilitate;
  5. e) orice alte aspecte legate de condițiile de acces la infrastructura feroviară, de utilizarea acestei infrastructuri și de calitatea serviciilor acordate de Administratorul infrastructurii.
(2)

Administratorul infrastructurii organizează ședințe de coordonare cel puțin o dată pe an și invită Organul de reglementare a pieței pentru a participa în calitate de observator.

(3)

În procesul de planificare, examinând cererile adresate pentru aceeași trasă (capacitate de infrastructură), Administratorul infrastructurii aplică procedura de coordonare a cererilor pentru a asigura cea mai bună concordanță a tuturor cerințelor.

(4)

Pentru situații care necesită coordonare, Administratorul infrastructurii are dreptul, într-un termen de 30 de zile, să propună capacități de infrastructură diferite de cele solicitate.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp