Articolul 89. Noțiunea și categoriile liberării de pedeapsa penală
Prin liberare de pedeapsa penală se înțelege eliberarea persoanei care a săvârșit o infracțiune de la executarea reală, parțială sau totală, a pedepsei penale pronunțate prin hotărâre a instanței de judecată.
Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin:
- ¶ a) condamnarea cu suspendare condiționată a executării pedepsei;
- ¶ b) liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen;
- ¶ b1) liberarea de pedeapsă în cazul săvârșirii infracțiunii pentru prima oară și al reparării prejudiciului;
- ¶ c) înlocuirea părții neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă;
- ¶ d) liberarea de pedeapsă a minorilor;
- ¶ e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situației;
- ¶ f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;
- ¶ g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide și persoane care au copii în vârstă de până la 8 ani.
Persoanelor liberate de pedeapsa penală li se aplică probațiunea, iar militarilor – termenul de probă.