Articolul 54. Liberarea de răspundere penală a minorilor
Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.
Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se aplică măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104.
Copilul victimă a infracțiunilor prevăzute la art.208¹, 208⁴ și 208⁵este liberat de răspundere penală pentru infracțiunile săvârșite de el în legătură cu această calitate.