Articolul 62. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice
Persoanelor fizice care au săvârșit infracțiuni li se pot aplica următoarele pedepse:
- ¶ a) amendă;
- ¶ b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate;
- ¶ b1) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept;
- ¶ c) retragere a gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) și a distincțiilor de stat;
- ¶ d) munca neremunerată în folosul comunității;
- ¶ f) închisoare;
- ¶ g) detențiune pe viață.
Închisoarea și detențiunea pe viață se aplică numai în calitate de pedepse principale.
Muncă neremunerată în folosul comunității poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiționată a executării pedepsei - în calitate de obligație pentru perioada de probațiune sau, după caz, pentru termenul de probă.
Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate se aplică atât ca pedepse principale, cât și ca pedepse complementare.
Retragerea gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) și a distincțiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară.
Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară.