↗ legis.md

Articolul 126¹. Mijloace din fonduri externe

(1)

Prin mijloace din fonduri externe se înțeleg resursele financiare și materiale alocate în calitate de granturi, subvenții, credite, donații, împrumuturi, ajutor umanitar de către alte state, de către Uniunea Europeană sau instituții, organizații și asociații internaționale, persoane fizice sau juridice străine, garantate sau contractate de către stat, precum și cele nerambursabile.

(2)

Prin mijloace alocate de Uniunea Europeană se înțeleg mijloacele alocate din:

  1. a) bugetul Uniunii Europene;
  2. b) bugetele instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii Europene, înființate în temeiul tratatelor, sau bugetele gestionate sau monitorizate direct sau indirect de acestea.
Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp