Articolul 83. Prezentarea declarației cu privire la impozitul pe venit¶
Dreptul de a prezenta declarația cu privire la impozitul pe venit îl au toți contribuabilii.
Sunt obligați să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit:
- ¶ a) persoanele fizice (cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăților și acționarii fondurilor de investiții) care au obligații privind achitarea impozitului;
- ¶ a1) persoanele care practică activitate profesională, indiferent de prezența obligației privind achitarea impozitului;
- ¶ a2) persoanele fizice rezidente care au utilizat scutirea personală și au obținut venituri impozabile anuale mai mari de 360000 de lei pe parcursul perioadei fiscale de declarare, cu excepția veniturilor prevăzute la art.90¹;
- ¶ b) persoanele fizice rezidente (cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni străini și apatrizi, inclusiv membri ai societăților și acționari ai fondurilor de investiții) care direcționează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget;
- ¶ b1) persoanele fizice nerezidente care obțin venituri conform art.74;
- ¶ c) persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art.51² și 51⁴, cu excepția autorităților publice și instituțiilor publice, indiferent de prezența obligației privind achitarea impozitului;
- ¶ d) formele organizatorice rezidenți cu statut de persoană fizică, potrivit legislației, indiferent de prezența obligației privind achitarea impozitului;
- ¶ e) reprezentanța permanentă a nerezidentului în Republica Moldova, indiferent de prezența obligației privind achitarea impozitului.
- abrogat.
Declarația cu privire la impozitul pe venit se completează în modul și forma stabilite de Ministerul Finanțelor. Cu excepția cazurilor prevăzute la alin.(5)–(10), declarația cu privire la impozitul pe venit se prezintă Serviciului Fiscal de Stat nu mai târziu de:
- ¶ a) data de 25 a lunii a treia după finele perioadei fiscale de gestiune – în cazul persoanelor juridice, formelor organizatorice rezidenți cu statut de persoană fizică, potrivit legislației, reprezentanțelor permanente ale nerezidentului în Republica Moldova;
- ¶ b) data de 30 aprilie a anului următor anului fiscal de gestiune – în cazul persoanelor fizice (cetățeni ai Republicii Moldova, cetățeni străini și apatrizi, inclusiv membri ai societăților și acționari ai fondurilor de investiții).
Persoanele fizice care nu sunt obligate să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit, la depistarea faptului de plată în plus la impozit, au dreptul să prezinte o declarație în care vor indica suma plătită în plus la impozit, care urmează să fie restituită conform legislației fiscale.
- abrogat.
Dacă contribuabilul intenționează să-și schimbe domiciliul permanent din Republica Moldova în altă țară, el este obligat să prezinte declarația cu privire la impozitul pe venit, în modul stabilit de Ministerul Finanțelor, pentru întreaga perioadă fiscală de gestiune cât a fost rezident.
La cererea în scris, depusă pe suport de hârtie sau în formă electronică, a persoanei fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, Serviciul Fiscal de Stat poate prelungi (în limite rezonabile) termenul de prezentare a declarației cu privire la impozitul pe venit. Prelungirea termenului se admite numai în cazul în care cererea a fost depusă înainte de expirarea termenului stabilit pentru prezentarea declarației.
Prin derogare de la prevederile alin.(2) lit.d), gospodăria țărănească (de fermier) care pe parcursul perioadei fiscale nu a avut angajați și nu a obținut venit impozabil este scutită de obligația privind prezentarea declarației cu privire la impozitul pe venit.
Nerezidentul care desfășoară activitate conform art.5 pct.15¹) și care obține statut de reprezentanță permanentă conform art.5 pct.15) este obligat să prezinte în prima declarație cu privire la impozitul pe venit, depusă la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat, și informația aferentă perioadei fiscale pe parcursul căreia a fost desfășurată activitatea de întreprinzător, începând cu ziua în care a lansat activitatea de întreprinzător și până la momentul înregistrării în calitate de reprezentanță permanentă în anul fiscal de raportare.
Prin derogare de la prevederile alin.(2) lit.d), întreprinzătorul individual sau gospodăria țărănească (de fermier) al căror număr mediu anual de salariați pe parcursul întregii perioade fiscale nu depășește 5 unități și care nu sunt înregistrați ca plătitori de TVA prezintă, nu mai târziu de data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă fiscală unificată (declarație) cu privire la impozitul pe venit.
Darea de seamă fiscală cu privire la impozitul pe venit se prezintă utilizând, în mod obligatoriu, metode automatizate de raportare electronică, în condițiile stipulate la art.187 alin.(2¹).