Articolul 50. Activitatea de asigurare/reasigurare¶
Prevederile prezentului articol se aplică contribuabililor care activează în domeniul asigurărilor/reasigurărilor.
Se permite deducerea indemnizațiilor de asigurare și despăgubirilor de asigurare, precum și a altor plăți efectuate de către asigurător/reasigurator în favoarea asiguratului/persoanei terțe sau beneficiarului asigurării și/sau reasiguratului, în conformitate cu contractul de asigurare și/sau de reasigurare încheiat.
Se permite deducerea cheltuielilor asigurătorului legate de formarea rezervelor tehnice și rezervelor matematice, în modul stabilit de Guvern.