↗ legis.md

Articolul 12¹. Perioada fiscală privind impozitul pe venit

(1)

Prin perioadă fiscală privind impozitul pe venit se înțelege anul calendaristic la încheierea căruia se determină venitul impozabil și se calculează suma impozitului care trebuie achitată.

(2)

Pentru întreprinderile nou-create, perioadă fiscală se consideră perioada de la data înregistrării întreprinderii până la finele anului calendaristic.

(3)

Pentru agentul economic care a adoptat decizia de lichidare pe parcursul anului calendaristic, perioadă fiscală se consideră:

  1. a) perioada de la începutul anului calendaristic până la data întocmirii bilanțului provizoriu de lichidare;
  2. b) perioada de la începutul anului calendaristic până la data aprobării bilanțului definitiv de lichidare.
(31)

Pentru întreprinderile reorganizate, perioadă fiscală se consideră perioada de la începutul anului calendaristic până la data radierii întreprinderii din Registrul de stat.

(32)

Pentru agenții economici care pe parcursul anului fiscal obțin titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informației, perioadă fiscală se consideră perioada de la începutul anului calendaristic și până la finele lunii calendaristice în care este obținut titlul de rezident al parcului.

(33)

Pentru agenții economici cărora pe parcursul anului fiscal li se retrage titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informației, perioadă fiscală se consideră perioada care începe cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost retras titlul de rezident al parcului și până la finele anului calendaristic.

(4)

Prin derogare de la prevederile alin.(1), pentru agenții economici care au dreptul, în conformitate cu prevederile Legii contabilității, să aplice o perioadă de gestiune diferită de anul calendaristic, perioada fiscală privind impozitul pe venit corespunde cu perioada de gestiune pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. În acest caz, perioada fiscală constituie o perioadă de oricare 12 luni consecutive.

(5)

Perioada fiscală menționată la alin.(4) se va modifica ulterior doar dacă perioada de gestiune pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare este modificată în corespundere cu prevederile Legii contabilității.

(6)

Înainte de aplicarea unei noi perioade fiscale în corespundere cu prevederile alin.(4) sau (5), agentul economic este obligat:

  1. a) să informeze Serviciul Fiscal de Stat și să prezinte acestuia documentele privind schimbarea perioadei fiscale, în modul stabilit de Serviciul Fiscal de Stat;
  2. b) să aplice perioada fiscală de tranziție și regulile stabilite în cap. 7² din prezentul titlu.
Consultanță fiscală — Întrebări despre TVA, impozite sau declarații fiscale? Oferim consultanță fiscală și contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200