Articolul 77. Reguli pentru nerezidenți care exercită activitate pe șantierul de construcție¶
În sensul prezentului capitol, șantierul de construcție al nerezidentului pe teritoriul Republicii Moldova înseamnă:
- ¶ а) locul de construcție a noilor obiecte, precum și de reconstrucție, lărgire, reutilare tehnică și/sau reparare a obiectelor existente de proprietate imobiliară;
- ¶ b) locul de construire și/sau montare, reparare, reconstruire și/sau reutilare tehnică a clădirilor, inclusiv a instalațiilor plutitoare și de foraj, precum și a mașinilor și utilajului a căror funcționare normală necesită fixare dură pe fundament sau pe elementele de construcție ale clădirilor, edificiilor sau ale obiectelor plutitoare.
La stabilirea termenului de existență a șantierului de construcție, în scopul determinării statutului nerezidentului pe teritoriul Republicii Moldova în sensul prezentului capitol, inclusiv la calcularea impozitului pe venit și luarea la evidență a nerezidentului la Serviciul Fiscal de Stat, lucrările și alte operațiuni, a căror durată se include în acest termen, cuprind toate lucrările de pregătire, construire și/sau montare exercitate de nerezident pe acest șantier de construcție, inclusiv lucrările de creare a căilor de acces, comunicațiilor, cablurilor electrice, drenajului și altor obiecte de infrastructură, în afară de obiectele de infrastructură inițial create în alte scopuri decât cele ce țin de acest șantier de construcție.
În cazul în care nerezidentul, fiind antreprenor general, încredințează exercitarea unei părți a lucrărilor în antrepriză altor persoane (subantreprenori), perioada de timp consumată de subantreprenori pentru exercitarea lucrărilor se consideră perioadă de timp consumată de însuși antreprenorul general. Această prevedere nu se aplică perioadei de lucrări exercitate de subantreprenor, conform contractelor directe cu beneficiarul, și care nu se includ în volumul de lucrări încredințat antreprenorului general, cu excepția cazurilor în care aceste persoane și antreprenorul general sunt persoane interdependente, potrivit art.5 pct.12).
În cazul în care subantreprenorul, menționat la alin.(3), este nerezident, activitatea sa pe acest șantier de construcție, de asemenea, se consideră că constituie reprezentanță permanentă a acestui subantreprenor pe teritoriul Republicii Moldova.
Începutul existenței șantierului de construcție în scopuri fiscale se consideră prima din următoarele date:
Expirarea termenului de existență a șantierului de construcție se consideră data semnării de către beneficiar a actului de primire a obiectului sau a complexului de lucrări prevăzute de contract. Terminarea de către subantreprenor a lucrărilor se consideră data semnării de către antreprenorul general a actului de primire a lucrărilor. În cazul în care actul de primire nu a fost perfectat sau lucrările au fost finisate efectiv după data semnării unui astfel de act, se consideră că șantierul de construcție și-a încetat existența (lucrările subantreprenorului se consideră finisate) la data finisării efective a lucrărilor de pregătire, construire sau montare, care se includ în volumul lucrărilor persoanei respective pe acest șantier de construcție.
Nu se consideră că șantierul de construcție și-a încetat existența dacă lucrările pe acesta sunt temporar întrerupte, cu excepția cazurilor de conservare a obiectului pe un termen ce depășește 90 de zile conform deciziei organelor de administrare publică, adoptate în limitele competenței lor sau în urma acțiunii unor circumstanțe de forță majoră. Continuarea sau reluarea, după întrerupere, a lucrărilor pe șantierul de construcție după semnarea actului specificat la alin.(5) conduce la anexarea termenului de exercitare a lucrărilor continuate sau reluate și al întreruperii între lucrări la termenul total de existență a șantierului de construcție numai în cazul în care:
- ¶ а) teritoriul lucrărilor reluate este teritoriul lucrărilor anterior suspendate sau este strâns legat de acesta;
- ¶ b) lucrările continuate sau reluate la obiect sunt încredințate persoanei care anterior a exercitat lucrările pe acest șantier de construcție sau noul și anteriorul antreprenor sunt persoane interdependente.
Dacă continuarea sau reluarea lucrărilor, conform alin.(7), este legată de construirea sau montarea unui obiect nou pe același șantier de construcție sau de lărgirea obiectului anterior finisat, termenul exercitării unor astfel de lucrări continuate sau reluate și al întreruperii între lucrări, de asemenea, se anexează la termenul total de existență a șantierului de construcție. În celelalte cazuri, inclusiv exercitarea reparării, reconstruirii sau reutilării tehnice a obiectului anterior predat beneficiarului, termenul exercitării lucrărilor continuate sau reluate și al întreruperii între lucrări nu se anexează la termenul total de existență a șantierului de construcție, lucrărilor începute la obiectul anterior predat.
Construirea sau montarea unor astfel de obiecte precum construirea drumurilor, viaductelor, canalelor, construirea comunicațiilor, în cadrul exercitării lucrărilor la care se schimbă amplasarea geografică de exercitare a lor, se consideră activitate exercitată pe un singur șantier de construcție.