↗ legis.md

Articolul 69²¹. Subiecții impunerii

(1)

Subiecți ai impunerii, conform prezentului capitol, sunt antreprenorii independenți, luați în evidență de Agenția Servicii Publice în condițiile Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali.

(2)

Dreptul la aplicarea regimului fiscal și la exercitarea activității reglementate de prezentul capitol se acordă din momentul atribuirii numărului de identificare de stat, eliberat de către Agenția Servicii Publice, în termen de 24 de ore. În același termen, informația cu privire la atribuirea numărului de identificare de stat este furnizată autorităților publice pentru luarea la evidență fiscală, medicală și socială.

(3)

Modificarea datelor aferente activității declarate inițial, precum și încetarea activității se efectuează în baza cererii depuse de către antreprenorul independent la Agenția Servicii Publice. Agenția informează solicitantul cu privire la operarea modificărilor în termen de 24 de ore de la recepționarea cererii.

(4)

Antreprenorul independent care și-a încetat activitatea poartă răspundere față de creditorii săi conform legislației civile și fiscale.

Consultanță fiscală — Întrebări despre TVA, impozite sau declarații fiscale? Oferim consultanță fiscală și contabilitate. WhatsApp +373 78 200 200