↗ legis.md

Articolul 15. Protecția minorilor

(1)

Furnizorii de servicii media au obligația să respecte principiul interesului superior al minorului.

(2)

Minorul are dreptul la protecția imaginii și a vieții sale private.

(3)

La stabilirea condițiilor de participare a minorului la un program audiovizual se ia în considerare sensibilitatea și vulnerabilitatea specifice vârstei minorului, în general, precum și tipul de personalitate al acestuia, în particular.

(4)

Dreptul minorului la respectarea vieții private și la propria imagine prevalează în fața necesității de informare, inclusiv în cazul minorului aflat în situații dificile.

(5)

În cadrul programelor audiovizuale, minorul nu poate fi folosit sau expus de către părinți, rude, reprezentanți legali, avocați sau alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea acestuia, în scopul de a obține avantaje de orice tip sau de a influența deciziile autorităților publice.

(6)

În serviciile media audiovizuale liniare se interzice difuzarea programelor audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, în special a celor ce conțin scene de pornografie sau de violență nejustificată.

(7)

Programele audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor pot fi difuzate în cadrul serviciilor media audiovizuale liniare dacă:

  1. a) acestea sunt difuzate în intervalul orar stabilit conform clasificării programelor audiovizuale;
  2. b) vizionarea acestora este restricționată printr-un sistem cu acces condiționat.
(71)

Furnizorii de servicii media audiovizuale respectă cerințele privind reducerea expunerii minorilor la publicitatea pentru alimente și băuturi bogate în grăsimi, sare sau zahăr (produse HFSS), prevăzute în Regulamentul privind conținuturile audiovizuale.

(72)

Sponsorizarea de către deținătorii mărcilor comerciale de produse HFSS a programelor audiovizuale destinate a fi ascultate/vizionate de copii în vârstă de până la 12 ani este interzisă.

(8)

Conținuturile susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor sunt puse la dispoziție în cadrul serviciilor media audiovizuale și în cadrul serviciilor de platformă de partajare a materialelor video, cu asigurarea obligatorie a măsurilor de restricționare a accesului, care includ instrumente de verificare a vârstei, selectarea orei de difuzare sau alte măsuri tehnice, astfel încât minorii să nu poată asculta ori viziona, în mod normal, conținuturile respective.

(9)

Consiliul Audiovizualului instituie în Regulamentul privind conținuturile audiovizuale prevederi detaliate referitoare la:

  1. a) clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecției minorilor;
  2. b) informațiile ce conțin date personale cu impact negativ asupra minorilor;
  3. c) informațiile cu impact negativ asupra minorilor;
  4. d) informațiile privind minorii aflați în situație de risc.
(10)

Consiliul Audiovizualului instituie pentru furnizorii de servicii media cerințe suplimentare privind protecția minorilor în cadrul serviciilor media audiovizuale liniare:

  1. a) difuzate în zilele de sîmbătă și duminică, în perioadele de vacanță ale minorilor și în zilele de sărbătoare nelucrătoare;
  2. b) difuzate între orele 07.00–21.00, iar în zilele și perioadele prevăzute la lit. a) – între orele 08.00–22.00;
  3. c) în cazul difuzării programelor dedicate jocurilor de noroc, care pot avea loc în conformitate cu prevederile Legii nr. 291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc;
  4. d) în cazul difuzării comunicărilor comerciale audiovizuale;
  5. e) în alte cazuri prevăzute în directivele, rezoluțiile și recomandările, adoptate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și/sau Consiliul Europei.
(11)

În scopul protecției minorilor, Consiliul Audiovizualului:

  1. a) promovează în rândul furnizorilor de servicii media necesitatea reglementării în domeniul comunicărilor comerciale audiovizuale;
  2. b) instituie cerințe în domeniul serviciilor media audiovizuale neliniare privind protecția minorilor;
  3. c) promovează, în temeiul recomandărilor, crearea și actualizarea cataloagelor de programe audiovizuale pentru minori și a cataloagelor de programe audiovizuale cu autorizare individuală prealabilă.
(12)

La difuzarea programului audiovizual care conține scene cu produse din tutun, produse conexe, dispozitive și accesorii de utilizare, reîncărcare sau încălzire a acestora, precum și scene cu procesul de consum al produselor menționate, furnizorii de servicii media sunt obligați să difuzeze, la începutul și la sfârșitul programului audiovizual, precum și la reluare, după întrerupere, mesaj de avertisment cu următorul conținut: „Fumatul și consumul produselor care conțin nicotină dăunează grav sănătății dumneavoastră și a celor din jur și creează dependență. Introdus [Art.15 al.(12) introdus prin LP125 din 29.05.25, MO329-332/24.06.25 art.380; în vigoare 24.06.26]

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp