↗ legis.md

Articolul 207². Mecanismul de valorificare a bunurilor sechestrate

(1)

În condițiile prevăzute de art. 207¹, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale solicită procurorului înaintarea unui demers cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate și scoaterea de sub sechestru a acestora către judecătorul de instrucție sau către instanța care judecă cauza.

(2)

Demersul procurorului cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate și scoaterea acestora de sub sechestru se examinează într-o ședință de judecată cu participarea obligatorie a procurorului și cu citarea proprietarului sau a posesorului bunurilor puse sub sechestru, sau a persoanelor ale căror drepturi ori interese pot fi afectate. Neprezentarea părților legal citate nu împiedică examinarea demersului. În ședința de judecată se aduce la cunoștința părților demersul procurorului cu privire la valorificarea bunurilor sechestrate și scoaterea de sub sechestru a acestora, precum și drepturile prevăzute la art. 206² alin. (2).

(21)

Judecătorul emite o încheiere motivată în termen de cel mult 30 de zile de la data înaintării demersului. Scoaterea bunurilor de sub sechestru se dispune doar în cauza penală în care a fost dispusă valorificarea bunurilor sechestrate. Recursul se examinează în termen de 5 zile și suspendă executarea încheierii.

(3)

Încheierea de valorificare a bunurilor sechestrate și de scoatere de sub sechestru a acestora se pune în executare de către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, care asigură procedura de valorificare a bunurilor sechestrate în condițiile regulamentului aprobat de către Guvern.

(4)

În temeiul încheierii de valorificare a bunurilor sechestrate și de scoatere de sub sechestru a acestora, emisă în condițiile alin. (2), și după identificarea unui cumpărător, persoanele împuternicite cu dreptul de vânzare a bunurilor sechestrate semnează un antecontract pe care îl prezintă Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale cel târziu în ziua imediat următoare de la data semnării acestuia.

(5)

În cazul valorificării bunurilor prin licitație publică, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale poate transmite bunurile sechestrate către Serviciul Fiscal de Stat pentru a fi vândute la un preț egal sau mai mare decât cel evaluat, în condițiile regulamentului aprobat de Guvern. Dacă bunurile sechestrate nu au fost vândute la un preț egal sau mai mare decât cel evaluat după organizarea a două licitații publice, vânzarea lor are loc în cadrul licitațiilor publice cu reducerea treptată a prețului sau, în cazul unui singur cumpărător, prin negocieri directe.

(6)

Sumele obținute din valorificarea bunurilor infracționale se depun pe un cont temporar administrat de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale. În termen de cel mult 3 zile, organul de urmărire penală este informat de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale despre depunerea banilor pe contul respectiv.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp