Articolul 439¹. Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier
Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier constă în interzicerea temporară persoanei fizice și/sau persoanei juridice de a utiliza un anumit vehicul rutier prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare. Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier este aplicată în cazul în care vehiculul a fost folosit la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art.197 alin.(3), (5), (11)–(14), (18), art.200¹ alin.(2) și (3), art.207¹, art.224 alin.(6), (11) și (12), art.263³ alin.(1)–(3), (6), (7), (9) și (10).
Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier se aplică până la momentul achitării sancțiunii pentru contravențiile prevăzute la art.197 alin.(11)–(14), (18), art. 207¹, art.263² alin.(2), (7) și (11).
Suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier se aplică pe termen de 3 luni pentru contravențiile prevăzute la art.197 alin.(3) și (5), art.200¹ alin.(2) și (3), art.224 alin.(6), (11) și (12), art.263³ alin.(1), (3), (6), (9) și (10).
Acțiunile prevăzute la art. 197 alin. (3), art.263³ alin.(1), (3), (6) și (8) săvârșite repetat în cursul aceluiași an calendaristic atrag după sine suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului rutier pe un termen de 6 luni.
Măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier încetează și plăcuțele cu numărul de înmatriculare împreună cu certificatul de înmatriculare se restituie în cel mult 3 zile, la cererea contravenientului, cu condiția prezentării dovezii de achitare a amenzii, iar în cazul contravențiilor prevăzute la art. 197 alin. (3), art.263³ alin.(1), (3) și (6) – după expirarea termenului de 3–6 luni.