↗ legis.md

Articolul 430. Procesele-verbale cu privire la percheziție, la ridicarea obiectelor și documentelor, la cercetarea la fața locului

(1)

Agentul constatator care efectuează percheziția, ridicarea obiectelor și documentelor sau cercetarea la fața locului încheie un proces-verbal la care anexează, după caz, lista obiectelor și documentelor ridicate. În procesul-verbal cu privire la percheziție sau la ridicarea obiectelor și documentelor se consemnează că celor prezenți li s-au explicat drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul cod și se înscriu declarațiile făcute de aceste persoane.

(2)

În procesul-verbal cu privire la percheziție sau la ridicarea obiectelor și documentelor se menționează predarea lor benevolă sau ridicarea lor forțată, se indică locul și împrejurările în care au fost descoperite. În procesul-verbal sau în lista anexată la el se enumeră obiectele și documentele ridicate, numărul, măsura, cantitatea, elementele caracteristice și, pe cât este posibil, valoarea lor, termenul pentru care au fost ridicate și organul la care acestea se vor păstra.

(3)

Dacă, în timpul percheziției, ridicării obiectelor și documentelor sau în timpul cercetării la fața locului, persoanele la care se efectuează percheziția sau ridicarea ori alte persoane au încălcat ordinea sau au încercat să distrugă ori să tăinuiască obiectele și documentele căutate, agentul constatator consemnează faptul în procesul-verbal, indicând și măsurile pe care le-a întreprins.

(4)

Procesul-verbal cu privire la percheziție, la ridicarea obiectelor și documentelor sau la cercetarea la fața locului se aduce la cunoștința tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acestor acțiuni procesuale ori au asistat la efectuarea lor și se semnează de fiecare, cu dreptul de a formula în scris observații în cuprinsul procesului-verbal respectiv. Copia de pe procesul-verbal se înmânează persoanelor cărora le-au fost aplicate aceste acțiuni procesuale sau reprezentanților lor.

(5)

Refuzul proprietarului sau posesorului obiectului sau documentului de a semna procesul-verbal, precum și absența acestora se consemnează de martorii asistenți.

(6)

Obiectele și documentele ridicate vor fi, pe cât este posibil, împachetate și sigilate chiar la locul percheziției sau ridicării, fapt ce se consemnează în procesul-verbal. Pachetele sigilate se semnează de către persoana care a efectuat percheziția sau ridicarea.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp