↗ legis.md

Articolul 427. Temeiurile pentru ridicarea obiectelor și documentelor

(1)

Dacă este necesar să se ridice anumite obiecte sau documente care constituie corpuri delicte și dacă se cunoaște exact locul și persoana la care se află, agentul constatator efectuează, în temeiul unei hotărâri întemeiate, ridicarea lor, dacă acestea nu au fost ridicate în condițiile art. 426 alin. (5).

(2)

Ridicarea documentelor conținând informații care constituie secret de stat, comercial, bancar, ridicarea informației privind convorbirile telefonice se efectuează cu autorizația judecătorului de instrucție. Neconstituțional [Art.427 alin.(2) textul „ridicarea informației privind convorbirile telefonice” declarat neconstituțional prin HCC26 din 12.12.24, MO529-532/18.12.24 art.200; în vigoare 12.12.24]

(3)

Este interzisă ridicarea obiectelor și documentelor în timpul nopții, cu excepția cazurilor de contravenție flagrantă.

(4)

Nu se permite ridicarea de obiecte, documente, dispozitive de stocare a datelor dacă ridicarea acestora stopează activitatea economică a persoanei, este posibilă efectuarea de copii și de înregistrări foto sau video de pe documente și dispozitivele de stocare a datelor, pot fi inspectate, măsurate sau prelevate mostre din acestea, care constituie mijloc material de probă.

(5)

În cazul prevăzut la alin.(4), când este imposibilă efectuarea copiilor și a înregistrărilor foto sau video de pe documente și dispozitive de stocare a datelor ori posesorul acestora nu permite sau obstrucționează efectuarea acestor acțiuni, agentul constatator le ridică în scopul efectuării copiilor și a înregistrărilor foto, video, stocării datelor, inspectării, măsurării sau prelevării de mostre, indicând în procesul-verbal întocmit elementele de individualizare a fiecărui obiect, document sau dispozitiv de stocare a datelor și legătura acestora cu cauza contravențională. Obiectele, documentele sau dispozitivele de stocare a datelor se restituie de către agentul constatator sau autoritatea competentă de soluționarea cauzei contravenționale în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare din momentul ridicării acestora.

(6)

Este interzisă ridicarea de obiecte, documente, dispozitive de stocare a datelor care nu constituie instrumente ce au servit la săvârșirea contravenției sau nu au importanță pentru procesul contravențional.

(7)

În cazul constatării contravenției prevăzute la art.97, prevederile prezentului articol și ale art.425 în partea ce ține de interzicerea ridicării de obiecte nu se aplică.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp