Articolul 46¹. Planul de remediere
Planul de remediere reprezintă o anexă la procesul-verbal cu privire la contravenție, întocmită în condițiile prezentului capitol, în care agentul constatator stabilește, cu titlu de recomandare, măsuri de remediere și termenul realizării acestora în vederea conformării contravenientului cu cerințele legislației. Planul de remediere se întocmește în scris, pe suport de hârtie sau în formă electronică, ori cu convertirea acestuia într-un format electronic ușor accesibil, inclusiv cu utilizarea semnăturii electronice simple.
Planul de remediere este întocmit și anexat de către agentul constatator la procesul-verbal cu privire la contravenție prin care s-a constatat contravenția. În cazul în care contravenția a fost constatată în urma controlului de stat efectuat de către organele abilitate cu funcții de control, conform Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, planul de remediere se include în procesul-verbal de control sau se anexează la acesta.
În cazul întocmirii unui plan de remediere, nu se aplică sancțiuni contravenționale, inclusiv sancțiuni complementare, până la expirarea termenului de remediere.
Termenul de remediere reprezintă o perioadă între 30 și 90 de zile lucrătoare de la data comunicării procesului-verbal cu privire la contravenție, în decursul căreia contravenientul are posibilitatea remedierii încălcărilor constatate și conformării cu cerințele legislației. Termenul de remediere se stabilește luând în considerare circumstanțele săvârșirii faptei și complexitatea acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de către contravenient. Termenul de remediere stabilit de agentul constatator nu poate fi modificat.
Agentul constatator nu întocmește un plan de remediere în cazul în care:
- ¶ a) contravenientul înlătură imediat încălcarea constatată;
- ¶ b) în termen de 3 luni de la data realizării unei măsuri de remediere din planul de remediere, contravenientul săvârșește din nou contravenția pentru care aceasta a fost stabilită;
- ¶ c) contravenientului i-au fost emise prescripții pentru aceleași încălcări de către organul de control, conform Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, iar acesta nu le-a executat în termenul stabilit;
- ¶ d) încălcarea este iremediabilă.
Responsabilitatea realizării măsurilor de remediere revine persoanei care, conform legii, poartă răspundere contravențională pentru faptele constatate.
Modelul planului de remediere este stabilit în anexa la prezentul cod.
Întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție cu încălcarea prevederilor prezentului capitol atrage nulitatea procesului-verbal.
În termen de 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, agentul constatator verifică acțiunile întreprinse de contravenient și completează partea a II-a a planului de remediere, în care menționează în ce proporție au fost realizate măsurile de remediere stabilite.
În cazul în care, în urma verificării indicate la alin. (9), se constată neconformarea contravenientului cu cerințele legale și nerealizarea măsurilor de remediere în termenul stabilit, agentul constatator întocmește un alt proces-verbal cu privire la contravenție, prin care persoanei responsabile i se aplică sancțiunile contravenționale respective.
Prevederile prezentului capitol se aplică pentru contravențiile prevăzute la art.55, 55³–61, art.74–74³, art. 76¹, art.79 alin.(1) și (5), art. 80, art.81–83, art.93–95, art.97–98, art.109–156, art.157 alin.(1)–(3), (5) și (6¹), art.158–169, art.177 alin.(1)–(5), art. 180¹, art.182–196¹, art.197 alin.(1)–(10) și (12)–(29), art.198–200¹, art. 204, art. 206, art. 207, art. 221¹, art. 224, art.246–259¹, art. 268, art. 270, art. 271, art.272¹ alin.(3), (7)–(11), (13) și (14), art. 273 pct. 4), 6), 10)–14), 17) și 18), art.274 alin.(2)–(4), (6) și (7), art. 275, art.277¹–280, art.283–285, art.286 alin.(1), (2) și (5), art. 330¹, art. 330³, art. 330⁵, art.344¹–345, art. 348, art. 349 alin. (4), art. 358, art. 358¹, art.364 alin.(6)–(8).