↗ legis.md

Articolul 16. Termenele de prezentare a documentelor executorii spre executare

(1)

Titlul executoriu poate fi prezentat spre executare în decursul a 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești în al cărei temei a fost emis, dacă legea nu prevede altfel.

(2)

Documentul executoriu privind urmărirea plăților periodice își menține valabilitatea în cursul întregii perioade în care urmează să se efectueze plățile. Termenul stabilit la alin. (1) se aplică fiecărei plăți periodice în parte, iar curgerea lui începe de la scadența fiecărei plăți.

(3)

Hotărârile judecătorești în contenciosul administrativ se prezintă spre executare în conformitate cu prevederile stabilite în capitolul VI din cartea a treia a Codului administrativ nr. 116/2018.

(4)

Hotărârile cu privire la contravenții se prezintă spre executare în termenele stabilite de Codul contravențional, dacă legea nu prevede altfel.

(5)

Termenele de prezentare a documentelor executorii se calculează în conformitate cu art. 111 din Codul de procedură civilă.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp