↗ legis.md

Articolul 2609. Legea aplicabilă obiectului de proprietate intelectuală

(1)

Dobândirea, conținutul și stingerea dreptului de autor asupra unei opere de creație sunt guvernate de legea statului pe al cărui teritoriu această operă a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publicului prin expunere, difuzare, publicare, reprezentare sau în orice alt mod.

(2)

Dreptul de autor asupra unei opere de creație care nu a fost adus la cunoștința publicului este guvernat de legea națională a autorului.

(3)

Dobândirea, conținutul și stingerea dreptului de proprietate industrială sunt guvernate de legea statului unde s-a efectuat depozitul ori înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozitare ori de înregistrare.

(4)

Cererea de obținere a despăgubirilor materiale sau morale este guvernată de legea statului pe al cărui teritoriu a fost încălcat dreptul de autor sau de proprietate intelectuală.

(5)

Cetățenilor străini și apatrizilor se acordă, pe teritoriul Republicii Moldova, regim național în ceea ce privește drepturile de autor și drepturile de proprietate intelectuală.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp