Articolul 84. Emiterea și comunicarea deciziilor¶
La finalizarea investigației, Centrul emite decizia motivată cu privire la constatarea sau lipsa încălcării legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal și cu privire la aplicarea măsurilor prevăzute în secțiunea a 3-a, după caz.
Decizia se emite de către directorul Centrului, directorul adjunct sau personalul abilitat cu funcții de control al Centrului, în conformitate cu competențele atribuite prin ordinul directorului Centrului. Decizia se comunică persoanei vizate și persoanei supuse investigației în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii.
Centrul publică rezumatul deciziilor emise în care reflectă natura încălcărilor depistate, motivarea deciziei, măsurile dispuse, precum și sancțiunile aplicate.