↗ legis.md

Articolul 32. Securitatea prelucrării

(1)

Având în vedere stadiul actual al dezvoltării tehnologice, costurile implementării și natura, domeniul de aplicare, contextul și scopurile prelucrării, precum și riscul cu diferite grade de probabilitate și gravitate pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, operatorul și persoana împuternicită de acesta implementează măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător acestui risc, inclusiv, printre altele, după caz:

  1. a) pseudonimizarea și criptarea datelor cu caracter personal;
  2. b) capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și reziliența sistemelor și serviciilor de prelucrare;
  3. c) capacitatea de a restabili disponibilitatea datelor cu caracter personal și accesul la acestea în timp util în cazul în care are loc un incident de natură fizică sau tehnică;
  4. d) un proces pentru testarea, evaluarea și aprecierea periodică a eficacității măsurilor tehnice și organizatorice pentru a garanta securitatea prelucrării.
(2)

La evaluarea nivelului adecvat de securitate se ține cont, în special, de riscurile prezentate de prelucrare, generate în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod.

(3)

Aderarea la un cod de conduită aprobat în conformitate cu art. 40 sau la un mecanism de certificare aprobat în conformitate cu art. 42 poate fi utilizată ca un element prin care să se demonstreze îndeplinirea cerințelor prevăzute la alin. (1).

(4)

Operatorul și persoana împuternicită de operator iau măsuri pentru a asigura faptul că orice persoană fizică care acționează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator și care are acces la date cu caracter personal nu le prelucrează decât în baza instrucțiunilor operatorului, cu excepția cazului în care actele normative impun prelucrarea datelor cu caracter personal.

Consultanță pentru protecția datelor personale — Oferim consultanță pentru aplicarea Legii nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal. Vă ajutăm să vă conformați cerințelor. WhatsApp +373 78 200 200