↗ legis.md

Articolul 5. Dreptul de proprietate asupra fondului forestier

(1)

După tipul de proprietate, fondul forestier poate fi:

  1. a) proprietate a statului;
  2. b) proprietate a unităților administrativ-teritoriale;
  3. c) proprietate privată.
(2)

Dreptul de proprietate este exercitat de către:

  1. a) Guvern – asupra fondului forestier proprietate de domeniul public al statului;
  2. b) consiliile locale – asupra fondului forestier proprietate de domeniul public al unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi;
  3. c) persoanele fizice și/sau juridice – asupra fondului forestier proprietate privată, în conformitate cu prevederile legislației.
(3)

Terenurile ce corespund prevederilor legii cu privire la formarea bunurilor imobile și ale altor acte normative din acest domeniu, achiziționate din resurse financiare publice în scop de consolidare, menținere, conservare și dezvoltare a fondului forestier, devin fond forestier proprietate publică a statului.

(4)

Terenurile achiziționate din resurse financiare publice locale în scopul consolidării sectorului forestier al unităților administrativ-teritoriale devin fond forestier proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale.

(5)

Proprietatea privată asupra pădurilor se recunoaște în cazul plantării și/sau instalării naturale a vegetației forestiere pe terenurile proprietate privată, în ordinea stabilită de legislație, prin schimbarea destinației terenurilor.

(6)

Fondul forestier proprietate a statului sau a unităților administrativ- teritoriale aparține domeniului public al acestora și este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.

(7)

Pentru gestionarea durabilă a terenurilor din fondul forestier, consolidarea proprietății, sporirea eficienței economice a comercializării produselor și serviciilor pădurii, constituirea ocoalelor silvice, creșterea capacității de absorbție a resurselor financiare, indiferent de sursa acestora, proprietarii terenurilor din fondul forestier se pot asocia prin constituirea de asociații de proprietari de păduri și alte forme asociative ce nu contravin legislației.

Consultanță fiscală și contabilă — Ai întrebări despre aplicarea acestui cod? Oferim consultanță și servicii de contabilitate. WhatsApp